Am inima plină de bucurie atunci când mă gândesc la decorurile la care mă gândesc. :) Sunt atât de artistice și de frumoase aceste decoruri (și neîntâlnite încă la noi), încât de abia aștept să îți povestesc despre ele.
Pentru a fi în ajutorul tău, am zis să fac mai întâi o listă scurtă cu locurile unde poți folosi.
De exemplu:
- Când ai de organizat o ședință foto
Se apropie primăvara, vine și Paștele, cu siguranță ai nevoie de un decor potrivit. Ce ar fi să încerci ceva nou, ceva inedit și artistic? Poți alege câteva flori cu tulpină, modele diferite și să creezi un photobooth/ photo corner cu ele.
Se realizează pe comandă, folosind cromatica potrivită ție, așa că vor crea, cu siguranță, o poveste minunată și coezivă.




Vezi aici toate florile cu tulpină disponibile în atelierul nostru.
Ai flexibilitatea de a le muta oriunde vrei, nu este un decor static. Le poți lua cu tine în natură, dacă acolo e ședința foto. Fiecare floare are tulpină și un suport care îi oferă stabilitate.
- Vrei să amenajezi vitrina de primăvară
Pentru a decora vitrina cu ocazia primăverii, ai atâtea și atâtea opțiuni. Aici discuția pornește de la câteva elemente de bază: spațiul pe care îl aveți (cât de mare este vitrina), brandul vostru, colecția ce se dorește a fi pusă în valoare sau mesajul pe care brandul dorește să îl comunice prin această amenajare.
Poți gândi elementele, cum spuneam, în funcție de spațiu. Și astfel, poți avea mai multe variante, eu enumăr doar câteva :
- flori uriașe prinse pe suport
- flori cu bulb de sine stătătoare
- diferite obiecte decorate cu flori




- Vrei să creezi un colț instagramabil
Pentru asta, te poți juca cu flori de diferite tipuri, diferite înălțimi, toate așezate în jurul unul loc central, dat de o canapeluță sau un scaun fain unde oamenii se pot așeza și poza în voie.
Cât de mult atrag aceste decoruri! Tinerii, în special, de abia așteaptă să se pozeze împreună cu prietenii și să posteze amintirile lor pe conturile de socializare.




Unde poți amenaja un astfel de colț instagramabil? Ei bine, dacă ai o cafenea sau un bistro, poți găsi o zonă pe care să o transformi pentru o perioadă de timp.
Colțurile acestea de tip photo booth mai pot fi amenajate în cadrul galeriilor comerciale, tocmai pentru a atrage oamenii în respectivul centru. Și da, oamenii vor vrea să îți facă poze și vor da o raintă și prin magazine cu această ocazie.
- Lansarea unui produs nou
Dacă produsul respectiv are o legatură cu partea florală, atunci un astfel de decor fabulos este ce trebuie pentru el. Lansările sunt un boost de energie și culoare.




Oamenii vor asocia produsul sau spațiul cu emoția pe care au simțit-o în legătură cu el. Așa că, ia-ți toate măsurile ca o astfel de lansare să fie mi-nu-na-tă și prin decor. Fie integrat în spațiul din showroom sau magazin, fie creat un decor pentru poze care să fie wow!
- Vrei să reamenajezi un show-room sau o galerie comercială
Pentru ambele variante ai nevoie de un concept. La reamenajarea galeriei comerciale poate fi mai simplu dacă faci asta în funcție de sezon. Așadar, primăvara creezi concepte florale și poate te-ai săturat de cele pe care le-ai tot văzut și revăzut peste tot. Încearcă unele noi, mai ieșite din tipar și rezultatele se vor vedea.







Pentru galeriile comerciale, pot fi realizate flori dintr-un material rezistent la apă.
Tare faină mi s-a părut o imagine în care florile erau ieșite în afara magazinului. Well, este altceva!


Când mă gândesc la showroom-uri mă gândesc la niște spații deja frumoase, deja dichisite de arhitecți talentați. Ce aș mai adăuga ar fi doar câteva flori minimaliste, cu bulbi, bineînțeles!
Cât de minunat ar arăta flori pastelate, de diferite forme, cu bulbii lor artistici, integrate într-un show room cu produse de mobilier sau haine pentru copii. Dreamy!


Cam acestea au fost gândurile ce le aveam în minte...De abia așteptam primăvara și ale ei flori gigant, supradimensionate și artistice. :)
Mi-am dorit mult să aduc aici decorurile cu flori care mi-au plăcut cel mai mult. Ce folos e să mă bucur doar eu de ele, nu?
Fotografiile din articol sunt strânse de mine, în căutările mele(intermindabile) de pe Pinterest.
Poți vedea florile lucrate de mine pe site, las aici un link către toate categoriile de flori din hârtie mari.
Dacă te gândești la un proiect anume, cere o ofertă personalizată la contact@prettydeco.ro
Sper să vă fie de folos ideile și spor la decorat!
A scris cu drag,
Georgiana