Viziunea
„Your vision will become clear only when you can look into your own heart. Who looks outside, dreams; who looks inside, awakes.”
(C.G.Jung)
Cum au descris muzicienii această abordare.
Prin tema din acest an, On the Couch, vă propunem o călătorie în intimitatea emoțiilor umane. Este cunoscut faptul că terapia prin muzică poate fi unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru vindecarea corpului și al sufletului, așa că vă invităm pe o canapea imaginară, să ascultați cum muzica se transformă în liniște.
Ce a însemnat Festivalul SoNoRo?
A avut loc în perioada 27 octombrie – 12 noiembrie 2023, în București și Cluj-Napoca, și a adus în fața publicului 18 concerte, 35 de muzicieni, așadar multă muzică de calitate.
Iată ce spune Răzvan Popovici, fondatorul și directorul executiv al festivalului:
Tot ce facem la SoNoRo are ca miză echilibrul, armonia și frumusețea interioară pe care apoi să le putem arăta lumii, din dorința de a dobândi un sens mai înalt al vieții.
Conceptul decorului de scenă
Ne-am gândit, eu și colega mea Alexa de la Flori Sauvage că avem nevoie de o canapea, în primul rând. Ea e elementul comun pe care îl avem în minte atunci când ne gândim la terapie. Ne imaginăm un om care stă pe o canapea.
Imaginea postată de ei ne-a ajutat să conturăm cromatica, în primul rând.
Apoi, ușor-ușor s-a legat și ideea de flori. Nu voiam doar niște flori drăguțe și atât. Voiam ca prin decorul floral să redăm ideea festivalului.
Canapeaua, punctul central, avea să fie invadată de vrejul zorelelor care cresc pe el.
Și în jurul canapelei veți vedea o combinație de flori delicate precum anemonele și multe texturi de plante uscate, asemenea gândurilor noastre.
Ne-am gândit că noi mereu avem o multitudine de gânduri, unele mai aspre, altele mai delicate, așa și cu florile. Ele înconjoară canapeaua și pe tine, simbolic stând pe ea.
Apoi am desenat...
Am desenat fix așa cum ne-am imaginat noi decorul și canapeaua pentru festival.
Apoi a urmat o perioadă de trial and error pentru a realiza zorelele întrucât nu mai făcusem acest tip de floare până acum.
Sunt zile din acelea în care croiesc flori așa cum îmi imaginez eu că ar putea fi. Bineînțeles, am plecat de la ceva ce văzusem inițial, apoi m-am acordat mai mult la mine și la ce pot face eu mai exact.
Vă las mai jos un pic din sneak peek din Behind the scene.
Zorelele au fost manual pictate, ele fiind practic realizate dintr-o organza albă.
Totul, dar absolut totul :), se pare că a încăput într-o mașină mică.
Decorul a fost purtat în multe locații și a adus frumusețe în nenumărate seri.
Primul concert a fost la Palatul Bragadiru, apoi au urmat Sala Radio, Ateneul, Palatul Regal și multe altele.
Cum vă spuneam, decorul ajungea în fiecare zi într-o altă locație, ca mai apoi să plece spre Cluj.
Ne-am gândit de prima dată la ceva care să reziste atunci când am început conturul decorului pentru că știam că e nevoie de ceva neperisabil și rezistent la manipulare.
Sunt imaginile surprinse de fotograful festivalului @Serban Mestecaneanu, site-ul său este meste.ro , dar și de mine, atunci când mergeam seara, înainte de concert, să aranjez decorul.
Recunosc, este unul dintre proiectele la care am și lucrat mult,m-am căznit un pic :) dar mi-a și plăcut foarte mult cum a ieșit rezultatul final.
Florile au fost diferite față de ce am mai făcut și unice.
And this is me, așa cum îmi stă mie mai bine, printre flori. Și nu orice fel de flori. :D
Într-una din seri am discutat cu o doamnă ce venise mai devreme la concert și îmi spunea că în fiecare seară arată diferit și cât de mult îi place ideea decorului. Le făcuse poze în fiecare locație, chiar m-a bucurat reacție ei caldă și de apreciere.
Sunt recunoscătoare că împreună cu Alexa @Flori Sauvage am creionat acest frumos proiect și a ieșit atât de bine. Lovely us in the picture! :D
De asemenea, sunt recunocătoare organizatorilor acestui festival de frumos că am făcut parte din energia aceasta bună. În special, multe mulțumiri lui Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRO.
Cu multă bucurie și recunoștință,
Georgiana